Am lansat o noua versiune a aplicatiei Signal Care Assistant. Acum poti descarca si actualiza aplicatia mobila din Play Store sau App Store sau poti accesa versiunea web.

Stiri

Coronavirus (COVID-19) | Facilități acordate asiguraților SIGNAL IDUNA

27.03.2020

Preocuparea noastră principală este siguranța și sănătatea fiecăruia dintre noi. Ne gândim permanent la modalități de a contribui la siguranța colectivă. Astfel, vă anunțăm că am implementat noi măsuri pentru a ușura procesul de rambursare pentru asigurații SIGNAL IDUNA:

  • am renunțat la necesitatea trimiterii raportului financiar pentru sume mai mici sau egale cu 500 Lei
  • am renunțat la solicitarea rezultatelor analizelor sau investigațiilor pentru sume mai mici sau egale cu 500 Lei
  • acceptăm solicitările de rambursare ale serviciilor medicale efectuate sub forma unei cereri scrise de mână și semnate de către asigurat, transmisă în format digital (poză); cererea  va fi redactată conform formularului de rambursare.

De asemenea, pentru un timp de răspuns mai scurt în procesarea solicitărilor din această perioadă, avem următoarele recomandări:

  • toate documentele transmise să fie scanate sau pozate în întregime, fără să fie acoperite de alte documente
  • imaginile transmise să fie clare
  • dosarul de daună să fie înregistrat sau transmis doar în momentul în care asiguratul deține toate documentele necesare
  • în cazul accesării analizelor sau investigațiilor este necesară transmiterea unei recomandări valide pentru serviciile medicale efectuate; aceasta va conține datele de identificare ale pacientului, diagnostic cert sau prezumtiv, data emiterii recomandării, semnătura și parafa medicului care a recomandat analizele
  • în cazul în care nu dețineți o recomandare validă separată, este necesară transmiterea raportului medical de la consult
  • în raportul medical vor fi menționate datele de identificare ale pacientului, motivele prezentării, istoric, examen clinic, diagnostic, recomandări (dacă este cazul), data efectuării consultului și semnătura și parafa medicului.

IMPORTANT: Chitanțele POS nu sunt dovezi de plată valide, este absolut necesară transmiterea bonurilor fiscale.

SIGNAL IDUNA a luat toate măsurile necesare în această perioadă de a reduce riscul de îmbolnăvire în rândul angajaților și de a asigura continuitatea activității, toate procesele (operaționale și tehnice) fiind relocate și adaptate pentru sistemul work from home.

Pentru a primi cele mai noi informații în această perioadă, vă rugăm să urmăriți paginile de Facebook și LinkedIn SIGNAL IDUNA.

#StaySafe

Echipa SIGNAL IDUNA

Citeste si